Cine suntem

           Suntem o familie care dintotdeauna a aspirat la mai mult. Am descoperit împreună pasiuni noi şi ne-am susţinut întotdeauna unul pe celălalt. Astfel, una din cele mai arzătoare pasiuni a devenit realitate, şi, în anul 2000 am înfiinţat o întreprindere familială, pe care am numit-o IF Trimar S&R
          Totul a pornit de la un hobby care ne-a ţinut în picioare şi ne-a ajutat extrem de mult pe toate planurile, şi anume, realizarea de mărţişoare unicat din diferite materiale. Familia noastră are trei membri, iar noi, fondatorii micii noastre afaceri, suntem Smaranda şi Radu(Sr şi Jr). De aici Tri+Mar+S+R. 
          De mai bine de zece ani firma noastră s-a axat pe realizarea de îmbrăcăminte pentru copii cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani. Printre produsele noastre consacrate şi deja bine-cunoscute se numără şepcuţe, căciuliţe şi pălărioare, body-uri, salopete, rochiţe, şi alte articole atât de necesare micuţilor noştri. Produsele noastre le puteţi găsi în Timişoara în Centrul Comercial Kappa, în Arad (de completat), iar în weekend ne găsiţi sâmbata la piaţa din (de completat) iar duminica la Piaţa Ocica din Arad. Cu puţin noroc, mai puteţi vedea produsele noastre prin diferite localităţi din jurul Aradului, cum ar fi Moneasa, Radna (de completat), unde am participat şi vom mai participa la târguri şi pieţe organizate cu ocazia a diferite sărbători. 
          De asemenea, hobby-ul care a dat numele brand-ului nostru, este o activitate nelipsită din cadrul familiei, prilej cu care ne puteţi găsi Mărţişoarele unicat şi diferite de la an la an, în Timişoara şi Arad. Şi pentru că celebrăm tradiţia, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae, realizăm, în fiecare an, tradiţionalele beţe de asemenea unicate, cizmuliţe din catifea şi alte decoraţiuni festive. 
         Toate produsele afişate pe blog sunt cu titlu de prezentare şi pot fi disponibile într-o gama mai variată de culori şi/sau mărimi. Pentru informaţii referitoare la produse, nu ezitaţi să ne contactaţi. De asemenea, pentru copilaşi prematuri sau micuţi, realizăm la comandă hăinuţe pe măsura lor, inclusiv body, cămăşuţe, mănuşi, botoşei, căciuliţe de interior, etc. De asemenea, vă rugăm, nu ezitaţi să cereţi mai multe informaţii.
       Materialele folosite de noi sunt de cea mai bună calitate, toate articolele sunt lucrate cu maşini industriale într-un atelier privat, de mâna a maxim trei persoane, iar atributele ce ne deosebesc de majoritatea producătorilor din acest domeniu sunt atenţia la detalii, raportul foarte bun calitate-preţ, corectitudinea, talentul şi seriozitatea.
        Trimar realizează hăinuţe pentru copilul dumneavoastră, din suflet pentru suflet.
        Vă mulţumim că aţi vizitat blogul nostru! 
        Trimar S&R